Migrațiile romane și medievale în Balcani, relevate într-un nou studiu: Impactul genetic al migrațiilor slave în România

Care au fost popoarele care au venit în Peninsula Balcanică în timpul Imperiului Roman și al Evului Mediu timpuriu? Aceasta a fost întrebarea la care un nou studiu a răspuns folosind ADN-ul antic. Iată ce au descoperit cercetătorii despre migrațiile romane.

Ce arată studiul despre migrațiile romane

O echipă internațională de cercetători a reconstruit istoria genomică a regiunii în timpul primului mileniu d.Hr. Recuperând și analizând datele întregului genom de la 146 de oameni antici excavați în principal din Serbia și Croația – dintre care mai mult de o treime proveneau de la frontiera militară romană de la masivul sit arheologic Viminacium din Serbia – au reușit să co-analizeze cu datele de la restul Balcanilor și regiunile din apropiere.

Lucrarea, publicată în revista Cell, evidențiază cosmopolitismul frontierei romane și consecințele pe termen lung ale migrațiilor care au însoțit ruperea controlului roman, inclusiv sosirea oamenilor care vorbeau limbi slave. ADN-ul arheologic dezvăluie că, în ciuda granițelor naționale-state care le împart, populațiile din Balcani au fost modelate de procese demografice comune.

„Arheogenetica este o completare indispensabilă a dovezilor arheologice și istorice. O imagine nouă și mult mai bogată apare atunci când sintetizăm înregistrări scrise, rămășițe arheologice precum bunuri funerare și schelete umane și genomuri antice”, a spus coautorul Kyle Harper, istoric al lumii romane antice la Universitatea din Oklahoma.

Vezi și: Dacii erau mai inteligenți decât romanii? Acum s-a descoperit un sistem gândit de ei mult prea avansat pentru vremea respectivă

Aflux demografic masiv în Balcani din Est în timpul Imperiului Roman – în mare parte din estul Mediteranei și chiar din Africa de Est

Așadar, după ce Roma a ocupat Balcanii, aceasta a transformat această regiune de graniță într-o răscruce de drumuri, una care avea să dea naștere la 26 de împărați romani, inclusiv Constantin cel Mare, care a mutat capitala imperiului în Balcanii de Est când a fondat orașul Constantinopol.

Analiza echipei a ADN-ului antic arată că, în perioada controlului roman, a existat o mare contribuție demografică a oamenilor de origine anatoliană care a lăsat o amprentă genetică pe termen lung în Balcani. Această schimbare a strămoșilor este foarte asemănătoare cu ceea ce a arătat un studiu anterior că s-a întâmplat chiar în megaorașul Romei – nucleul original al imperiului – dar este remarcabil că acest lucru a avut loc și la periferia Imperiului Roman.

O surpriză deosebită este că nu există nicio dovadă a unui impact genetic asupra Balcanilor al migranților de origine italică: „În perioada imperială, detectăm un aflux de ascendență anatoliană în Balcani și nu cel al populațiilor care sunt descendente din poporul Italiei, ” a spus Íñigo Olalde, cercetător Ikerbasque la Universitatea din Țara Bascilor și co-autor principal al studiului.

„Acești anatolieni au fost integrați intens în societatea locală. La Viminacium, de exemplu, există un sarcofag excepțional de bogat în care găsim un bărbat de origine locală și o femeie de origine anatoliană îngropați împreună”.

Vezi și: Unicul aliment inventat de daci. Românii îl mănâncă și acum, mai ales cu mămăligă

Echipa a descoperit, de asemenea, cazuri de mobilitate sporadică pe distanțe lungi din regiuni îndepărtate, cum ar fi un băiat adolescent a cărui semnătură genetică ancestrală se potrivește cel mai mult cu regiunea Sudanului din Africa subsahariană și a cărui dietă din copilărie a fost foarte diferită de restul populației. A murit în secolul al II-lea d.Hr. și a fost îngropat cu o lampă cu ulei reprezentând o iconografie a vulturului înrudit cu Jupiter, unul dintre cei mai importanți zei pentru romani.

„Nu știm dacă a fost soldat, sclav sau negustor, dar analiza genetică a înmormântării sale dezvăluie că probabil și-a petrecut primii ani în regiunea Sudanului actual, în afara limitelor Imperiului, apoi a urmat o lungă călătorie care s-a încheiat cu moartea sa la Viminacium (azi Serbia), la granița de nord a Imperiului”, a declarat Carles Lalueza-Fox, cercetător principal la Institutul de Biologie Evoluționistă și director al Muzeului de Științe Naturale din Barcelona.

Imperiul Roman și popoarele „barbare”

Studiul a identificat indivizi cu descendență mixtă nord-europeană și de stepă pontică în Balcani din secolul al III-lea, precedând cu multă vreme defalcarea finală a controlului imperial roman. Analiza antropologică a craniilor lor arată că unele dintre ele au fost deformate artificial, un obicei tipic unor populații din stepă, inclusiv grupuri etichetate de autorii antici drept „huni”. Aceste rezultate reflectă integrarea oamenilor de dincolo de Dunăre în societatea balcanică cu secole înainte de căderea Imperiului.

„Granițele Imperiului Roman diferă de granițele statelor naționale de astăzi. Dunărea a servit drept graniță geografică și militară a Imperiului. Dar a acționat și ca un coridor de comunicare crucial, permeabil la mișcarea oamenilor atrași de bogăția pe care Roma a investit-o în zona sa de frontieră”, a declarat coautorul Michael McCormick, profesor de istorie medievală Francis Goelet la Universitatea Harvard.

Populațiile slave în Evul Mediu timpuriu

Imperiul Roman a pierdut definitiv controlul asupra Balcanilor în secolul al VI-lea, iar studiul relevă sosirea ulterioară la scară largă în Balcani a unor indivizi asemănători genetic cu populațiile moderne vorbitoare de slavă din Europa de Est. Amprenta lor genetică reprezintă 30-60% din strămoșii popoarelor balcanice de astăzi, reprezentând una dintre cele mai mari schimbări demografice permanente din Europa în perioada medievală timpurie.

Studiul este primul care detectează sosirea sporadică a migranților individuali care au precedat cu mult timp mișcările ulterioare ale populației, cum ar fi o femeie de origine est-europeană îngropată într-un cimitir imperial. Apoi, din secolul al VI-lea încoace, migranții din Europa de Est au fost observați în număr mai mare; ca și în Anglia anglo-saxonă, schimbările populației din această regiune s-au situat extrem de sus față de ceea ce s-a întâmplat în Europa și au fost însoțite de schimbări de limbă.

„Conform analizei noastre vechi ADN, această sosire a populațiilor vorbitoare de slavă în Balcani a avut loc de-a lungul mai multor generații și a implicat grupuri întregi de familii, inclusiv bărbați și femei”, explică Pablo Carrión, cercetător la Institutul de Biologie Evoluționară și co-autorul principal al studiului.

Vezi și: Alimentul pe care dacii și romanii îl consumau mereu. Era nelipsit de pe mesele lor

Stabilirea populațiilor slave în Balcani a fost cea mai mare în nord, cu o contribuție genetică de 50-60% în Serbia actuală, și treptat mai puțin spre sud, cu 30-40% în Grecia continentală și până la 20% în insulele din Marea Egee.

„Impactul genetic major al migrațiilor slave este vizibil nu numai în populațiile balcanice actuale vorbitoare de slavă, ci și în locurile care astăzi nu vorbesc limbile slave, cum ar fi România și Grecia”, a declarat coautorul principal David Reich, profesor de genetică în Institutul Blavatnik de la Harvard Medical School și profesor de biologie evolutivă umană la Facultatea de Arte și Științe din Harvard.

S-au reunit istorici, arheologi și geneticieni

Studiul a implicat o colaborare interdisciplinară a peste 70 de cercetători, inclusiv arheologi care au excavat siturile, antropologi, istorici și geneticieni.

„Această lucrare exemplifica modul în care datele genomice pot fi utile pentru a depăși dezbaterile controversate despre identitate și ascendență, care au fost inspirate de narațiunile istorice ce au rădăcini în naționalismele în curs de dezvoltare din secolul al XIX-lea și care au contribuit la conflicte în trecut”, a spus Lalueza-Fox.

Echipa a generat, de asemenea, date genomice de la diverși sârbi din zilele noastre, care ar putea fi comparate cu genomurile antice și cu alte grupuri actuale din regiune.

„Am descoperit că nu există o bază de date genomice a sârbilor moderni. Prin urmare, am eșantionat oameni care s-au autoidentificat ca sârbi pe baza trăsăturilor culturale comune, chiar dacă au trăit în țări diferite precum Serbia, Croația, Muntenegru sau Macedonia de Nord”, a adăugat coautorul Miodrag Grbic, profesor la Universitatea din Vestul Ontario.

Co-analizarea datelor cu cele ale altor oameni moderni din regiune, precum și ale indivizilor antici și medievali, arată că genomul croaților și sârbilor este foarte asemănător, reflectând moștenirea comună cu proporții similare de ascendență slavă și balcanică locală.

„Analiza ADN-ului antic poate contribui, atunci când este analizată împreună cu datele arheologice și înregistrările istorice, la o înțelegere mai bogată a istoriei istoriei Balcanilor”, a spus Grbic.

„Imaginea care apare nu este a diviziunii, ci a istoriei comune. Oamenii epocii fierului din Balcani au fost afectați în mod similar de migrație în timpul Imperiului Roman și de migrația slavă mai târziu. Împreună, aceste influențe au dus la profilul genetic al Balcanilor moderni, indiferent de granițele naționale”.